Încă lucrăm la încărcarea întrebărilor. Nu mai durează mult. 😇 Mulțumim de înțelegere! Chestionar D, D1 Testează-ți cunoștințele! 1 / 26 Conducătorului de autobuz îi este permis să intre pe drumul pe care întâlneşte acest indicator? A. Da, dar numai conducătorilor autobuzelor liniilor regulate pentru transport public de persoane; B . Nu, întrucât indicatorul interzice accesul oricărei categorii de vehicule; C. Da, deoarece, prin excepţie, autobuzele au dreptul să intre. 2 / 26 Schimbarea direcției de mers spre stânga, într-o intersecție neprevăzută cu marcaje de ghidare, se face: A. Prin ocolirea centrului imaginar al intersecției; B. Prin stânga centrului imaginar al intersecției, fără a intersecta traiectoria celor care se deplasează din sens opus și care virează la stânga; C. La libera înțelegere cu cei care se deplasează din sens opus. 3 / 26 Imposibilitatea realizării efectului maxim al frânării poate avea originea în: A. Bruscarea comenzilor de către conducătorul auto; B. Prezenţa aerului în instalaţia de frânare; C. Folosirea unor pneuri mai late decât cele indicate de constructor. 4 / 26 În cazul unui accident în care victima şi-a pierdut cunoştinţa, prima măsură va fi: A. Să administraţi medicamente din trusa de prim ajutor; B. Să imobilizaţi eventualele fracturi; C. Să controlaţi respiraţia şi bătăile inimii. 5 / 26 În timpul deplasării, conducătorului de autobuz îi este interzis: A. Să fumeze; B. Să aibă preocupări care i-ar putea distrage, într-o manieră periculoasă, atenţia; C. Să acţioneze asupra comenzilor instalaţiei de sonorizare. 6 / 26 Cum trebuie să procedeze conducătorul unui autobuz la schimbarea benzii de circulaţie, a direcţiei de mers ori în caz de depăşire? A. Semnalizează şi se asigură, înainte de efectuarea manevrei, că nu periclitează siguranţa celorlalţi participanţi la trafic, care îl urmează sau îl preced; B. Semnalizează şi execută concomitent manevrele dorite; C. Reduce viteza şi se încadrează pe banda corespunzătoare direcţiei de mers, de la o distanţă de cel puţin 100 m. 7 / 26 Se consideră contravenție: A. Nerespectarea prevederilor privind deținerea, de către un conducător auto, a mai mult de o cartelă tahografică validă; B. Oprirea autovehiculului în afara locurilor specificate în cartela tahografică; C. Pierderea cartelei tahografice. 8 / 26 Imobilizarea unui braţ fracturat se face: A. În dreptul osului fracturat; B. Cuprinzând osul fracturat şi articulaţia superioară; C. Cuprinzând osul fracturat şi cele două articulaţii, respectiv cea superioară şi inferioară. 9 / 26 Este permisă oprirea în dreptul stației de tramvai prevăzută cu refugiu pentru pietoni? A. Da, când tramvaiul nu se află în stație; B. Da, deoarece în astfel de stații este permisă depășirea; C: Nu, deoarece se interzice prin lege. 10 / 26 Cum trebuie să conduceţi, astfel încât să reduceţi poluarea? A. Porniţi motorul acţionând pedala de acceleraţie la un sfert din cursă şi aşteptaţi ca acesta să se încălzească, pentru a reduce ulterior consumul de carburant; B. Porniţi motorul fără să acţionaţi pedala de acceleraţie şi demaraţi fără să staţionaţi aşteptând încălzirea motorului; C. Apăsaţi până la capăt pedala de acceleraţie, porniţi motorul şi demaraţi cu o viteză cât mai mare. 11 / 26 Cum veți proceda dacă la intrarea într-o intersecție semaforul este pe semnalul verde, dar aceasta este blocată din cauza aglomerației? A. Vă continuați deplasarea, deoarece semnalul verde vă permite acest lucru; B. Claxonați și găsiți o modalitate de a avansa printre celelalte vehicule; C. Opriți și așteptați deblocarea, după care pătrundeți în intersecție pe semnalul verde al semaforului. 12 / 26 Încărcătura unui vehicul trebuie să fie așezată și, la nevoie, fixată astfel încât: A. Să nu fie târâtă, să nu se scurgă și să nu cadă pe drum; B. Să nu stânjenească vizibilitatea conducătorului și să nu pericliteze stabilitatea ori conducerea vehiculului; C. Să nu provoace zgomot care să jeneze conducătorul, participanții la trafic ori să sperie animalele și să nu producă praf sau mirosuri pestilențiale. 13 / 26 Griparea pistonului unui element al pompei de injecţie poate conduce la: A. Spargerea carcasei pompei de injecţie; B. Supraturarea motorului; C. Fisurarea arborelui cu came al pompei de injecţie. 14 / 26 Care sunt datele pe care le înregistrează şi/sau stochează în mod automat sau semiautomat tahograful? A. Distanţa parcursă de vehicul şi viteza de deplasare a acestuia; B. Durata orelor de conducere, pauzele şi perioadele zilnice de odihnă; C. Timpii disponibili, precum şi alţi timpi de muncă. 15 / 26 Cum trebuie să se încadreze conducătorul de autobuz, dacă intenționează să schimbe direcția de mers spre stânga într-o intersecție prin care circulă și tramvaie, iar spațiul dintre șina din dreapta și bordura trotuarului permite deplasarea vehiculelor doar pe un singur rând? A. Pe linia tramvaiului; B. Pe singurul rând rămas la dispoziție, lăsând liber traseul tramvaiului; C. În această situație nu se poate schimba direcția de mers spre stânga. 16 / 26 Ce obligaţii revin conducătorilor de autobuz la trecerea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară, care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare roşie şi pe cele de avertizare sonoră? A. Să oprească imediat pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea drumului sau de bordura trotuarului, în sensul de deplasare; B. Să reducă viteza şi să circule cât mai aproape de marginea drumului în sensul de deplasare; C. Să scoată vehiculul în afara drumului, indiferent prin ce mijloace. 17 / 26 Ce se înţelege prin conducere ecologică a unui autovehicul? A. Obligaţia de a folosi în permanenţă carburant biodegradabil; B. Deplasări urbane cu bicicleta, pe jos sau cu alte mijloace care nu poluează atmosfera; C. Un ansamblu de măsuri comportamentale, de control sau de verificare a vehiculului, prin care se realizează o importantă economie de energie şi protecţia mediului. 18 / 26 Când sunteți obligat să opriți autobuzul? A. La semnalele îndrumătorilor de circulație ai Ministerului Apărării; B. La semnalele conducătorilor de vehicule care virează la dreapta; C. La semnalele conducătorilor vehiculelor care circulă din sens invers. 19 / 26 Ciclul de funcţionare a motorului cu ardere internă în patru timpi se realizează: A. Într-o rotaţie completă a arborelui motor; B. În două rotaţii complete ale arborelui motor; C. În patru rotaţii complete ale arborelui motor. 20 / 26 În ce situații este interzisă depășirea unei biciclete? A. În zona de acțiune a indicatorului „Depășirea autovehiculelor, cu excepția motocicletelor fără ataș, interzisă“; B. Pe trecerea pentru pietoni, semnalizată cu indicator sau cu marcaj; C. La mai puțin de 100 m de trecerea la nivel cu calea ferată. 21 / 26 Care este durata maximă de conducere continuă? A. 2 ore şi 30 de minute, urmate de o pauză de cel puţin 45 de minute; B. 3 ore, urmate de o pauză de cel puţin 30 de minute; C. 4 ore şi 30 de minute, urmate de o pauză de cel puţin 45 de minute. 22 / 26 Ce obligații aveți la semnalul membrilor patrulelor școlare de circulație, la trecerile pentru pietoni din apropierea unităților de învățământ? A. Să reduceți viteza și să circulați cu atenție; B. Să treceți pe banda de lângă axul drumului; C. Să opriți. 23 / 26 Cum trebuie scoase dintr-un autovehicul persoanele rănite? A. Prin ridicare; B. Prin tragere; C. Prin împingere. 24 / 26 Le este permis persoanelor să călătorească pe scări sau pe părţile exterioare ale caroseriei autobuzului, troleibuzului sau tramvaiului? A. Da, atunci când este aglomeraţie şi traficul a fost întrerupt mai mult; B. Nu, fără nicio excepţie; C. Da, numai cu consimţământul conducătorului auto. 25 / 26 În situaţia în care cureaua de antrenare a pompei de apă şi a generatorului de curent patinează, se poate curăţa cu: A. O lavetă îmbibată uşor cu benzină, tratament care trebuie aplicat şi fuliilor; B. Numai cu apă distilată, după care se usucă cu aer comprimat; C. Cu hârtie abrazivă, după care se unge cu ulei mineral. 26 / 26 Conducătorul unui autobuz are dreptul de a intra pe sectorul de drum semnalizat prin indicatorul din imaginea alăturată? A. Da, deoarece autobuzul face excepţie, fiind un mijloc de transport public de persoane; B. Da, deoarece autobuzul nu figurează în categoriile de vehicule care apar pe indicator; C. Nu, deoarece indicatorul interzice accesul autovehiculelor, categorie din care face parte şi autobuzul. Your score is 0% Încearcă alt chestionar